mai 17

Proiectul educaţional „Istoria de lângă noi”

Proiectul educaţional  „Istoria de lângă noi” şi-a propus ca prin intermediul istoriei orale şi a contactului direct al elevilor cu izvoarele istorice primare existente  la nivel local – colecțiile Complexului Muzeal Bistriţa-Năsăud și patrimoniul istoric de pe raza județului, să dezvolte în rândul elevilor participanţi  o atitudine  favorabilă  conservării monumentelor istorice.

Astfel pentru creşterea gradului de atractivitate a lecţiilor de istorie  propunătorii de proiect le-au sugerat profesorilor de istorie şi elevilor lor din ciclul gimnazial şi liceal  să desfăşoare activităţi  instructiv-educative în afara cadrului tradiţional al sălii de clasă şi, totodată, modalităţi complementare de însuşire a cunoştinţelor de istorie. Au putut fi promovate astfel şi obiectivele istorice şi culturale locale  şi  monumentele  istorice de pe teritoriul judeţului Bistriţa-Năsăud. Proiectul a fost  iniţiat de Colegiul Naţional “Liviu Rebreanu” în parteneriat educaţional cu  Colegiul Naţional “George Coşbuc”, Liceul “Radu Petrescu”, Colegiul Tehnic “Grigore Moisil” Bistriţa.

În cadrul proiectului au fost desfăşurate 24 de activităţi, finalitatea acestuia fiind promiţătoare în sensul sustenabilităţii parteneriatului  pentru anul şcolar viitor.

Elevii de la Liceul “Radu Petrescu” coordonaţi de profesorii Mihaela Batîş, Natalia Mălinaş şi  Uşeriu Iulis, au desfăşurat în cadrul proiectului  următoarele activităţi didactice:

Lumea rurală şi urbană în evul mediu-la nivelul clasei a VIII-a,  Civilizația medievală. Demografie și economie, Europa romanică și Europa gotică. Arhitectura medievală românească – la nivelul clasei a IX-a – prof. Uşeriu Iulius

Excursie de studiu la unitățile muzeale din Livezile, Bistrița și Năsăud – la nivel gimnazial şi liceal – prof. Mihaela Batîş.

Arhitectura medievală românească – Romanic şi gotic în ţinutul Bistritei – Vizite de documentare la anumite obiective culturale în scopul elaborării unui pliant turistic și a proiectelor tematice – la nivel gimnazial şi liceal – prof. Natalia Mălinaş. Biserica Evanghelică, „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” Bistrița, ansamblul arhitectural Sugălete Bistrița, Turnul Dogarilor Bistrița, Biserica romanică Herina, Biserica Scroafei Dipșa,  Biserica Evanghelică din Teaca, Casa Argintarului Bistrița, Muzeul de sub Poartă – Livezile. Plăcut surprinşi de vizitele de documentare şi activităţile proiectului elevii de la Liceul “Radu Petrescu” şi-au exprimat în scris opiniile:

“Sunt bucuroasă că am vizitat  Muzeul de sub Poartă”  de data  aceasta cu sarcini de lucru foarte clare cu privire la portul săsesc.”

Tănase Iuliana- clasa a VII-a C

“Consider că pentru  judeţul nostru  Bisericle săseşti reprezintă o zestre naţională.”

Vidican Bogdana –clasa a VII-a C

“Îmi pare nespus de rău că unele dintre bisericile evanghelice sunt în ruine. Ele nu vor reuşi să se menţină şi vom pierde o data cu distrugerea lor mult din ceea ce au dat saşii pentru Bistriţa”

Moişean Ioana-clasa a VII-a B


Copyright © 2014. All rights reserved.

Posted mai 17, 2014 by Florin Galbin in category Proiecte şi programe